Cască moto pictată, Silvia și Jack
Nu poți spune Silvia fără să spui Jack și nu poți spune Jack fără să spui Silvia.
Am vrut să-mi cunosc „modelul” și în realitate, nu doar din poze, și am avut șansa să ne întâlnim.
Și Silvia, și Jack sunt veseli și plini de viață, doi exploratori plini de energie bună și umor.

Silvia e iubitoare de natură și aventură, iar Jack este primul ei cățel, un bichon foarte iubit și plimbat peste tot în călătoriile ei. Singurele aventuri în care Jack nu i se alătură sunt cele pe motocicletă și scufundările; în rest este cu ea peste tot: în călătorii, pe munte în drumeții, la cățărat, la schi de tură, în canioane, pe rapeluri, pe via ferrata, pe SUP.

Jack e și el un explorator; împreună le este infinit mai bine: mai multă explorare, mai mult râs, mai multă interacțiune cu toți drumeții. La bucuria timpului petrecut în natură se adaugă bucuria pe care o simte când îl vede pe Jack fericit, că zburdă și trăiește din plin, deși Silvia este aproape sigură că pe munte Jack vine cu ea pentru conserva pe care o primește pe vârf. E un cățel extrem de pofticios care, dacă ar putea, și-ar vinde coada pentru o bucată de parmesan.

Muntele, marea ei pasiune, ocupă cea mai mare parte din design.
Pe partea dreaptă am ilustrat un peisaj din Făgărași cu Lacul Capra. Făgărașii sunt munții ei de suflet.
Pe partea stângă am ales niște creste din Himalaya, unde a făcut primul ei solo, cutreierând singură munții timp de trei săptămâni. Nu puteau lipsi pădurea de brad, pâraiele de munte și tufele de Rhododendron și norii, ca simbol pentru libertate.

Procesul de lucru:

Colaborarea cu Laura a fost o adevărată plăcere. În momentul în care am descoperit-o, am știut doar ca vreau să îmi pun cățelul pe cască. De la această idee și până la opera de artă rezultată a fost exclusiv meritul Laurei. Rezultatul minunat reflectă creativitatea și dedicarea ei pas cu pas.
Am apreciat foarte mult profesionalismul și deschiderea Laurei de a mă cunoaște. Cum nu aveam un concept în minte, m-a „descusut” pas cu pas, iar când mi-a prezentat conceptul pe care l-a gândit pentru mine am fost fascinată – a surprins absolut tot ce îmi colorează viața într-o poveste desprinsă din basm!
Atenția la detalii și creativitatea cu care mi-a așezat viața pe cască au făcut ca întregul proces să fie extrem de reușit. Mai mult, prin pozele pe care mi le-a trimis la fiecare pas, a transformat întregul proiect într-un spectacol neconvențional.
Capacitatea de a transforma ideile în concepte vizuale coerente și atractive, simțul estetic foarte bine dezvoltat și înțelegerea clienților sunt doar câteva dintre calitățile pe care le-am descoperit la Laura.
Îți mulțumesc pentru că mi-ai transformat casca moto în cea mai frumoasă operă de artă!
Silvia


















